miercuri, 10 februarie 2010
Prima amintire
Mi-am adus aminte care e primul lucru pe care il stiu de cand m-am nascut pana in prezent. Aveam cam vreo 3 ani si jumatate si am fost cu tata si cu bunicul la pescuit. Nu stiu exact ce luna era, dar era frig, nu era zapada, insa terenul era umed, o perioada a ploilor. In timp ce tata si bunicul isi vedeau de treburile lor eu am plecat sa explorez malul raului. Malul era destul de abrupt. La un momentdat mi-a venit ideea sa ma ud pe mana. M-am apropiat de apa. Nu era mare distanta de la margine pana la apa asa ca am hotarat sa imi intind mainile ca sa ajung. Din pacate iarba era uda si am cazut in apa. Ca din reflex m-am prins de iarba, insa stiam ca nu mai rezist mult asa, caci se rupea iarba aia si ma tragea curentul apei, care era destul de adanca pentru mine la vremea aia. Nestiind ce sa fac am inceput sa strig "help" pentru ca asa vezusem in filme:)) Si desigur "tati !" ceea ce era logic. In doi timp si trei miscari am fost salvata. Eu nu am fost speriata, defapt mi s-a parut chiar misto toata intamplarea, eram oarecum entuziasmata. Insa tata s-a speriat groaznic. Urmarile: tata a fost certat rau de mama si eu am prins o raceala zdravana.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Oricum nu cred ca trebuia sa te ia la pescuit pe asa o vreme dar daca tot a facut-o trebuia sa fie putin mai atent cu tine! Sunt sigura ca nu ai mai avut experiente de genul asta si ca in viziunea ta tatal tau a fost un EROU!
totdeauna mi-am considerat tatal un erou, orice ar fi facut. Si da probabil a gresit luandu-ma cu ei la pescuit dar stiu ca tot timpul ma plangeam sa faca asta, pentru ca imi placea sa imi petrec timpul cu ei doi.
Trimiteți un comentariu