Me vs Chuck

V-ati întrebat vreodata unde ajung tocilarii?

Hai sa îl luam ca si exemplu pe Chuck. Chuck, genul de tocilar care se juca toata ziua jocuri video si a avut o singura prietena, nici aia nu se stie cum, este angajat la compania Nerd Herd, ca sa faca ce stie mai bine, adica software, IT, matematica, chestii de nerd. Însa o grozava intorsatura de situatie îl baga pe Chuck în tot felul de belele care de care mai captivante. Pe parcurs obervati cum din tipul care în liceu era bagat cu capul în gunoi, ajunge sa calatoreasca prin lume luptându-se cu dusmanii. Chuck defapt nu înfrunta doar un delegat infractor rus. Sau un terorist. Chuck înfrunta toata lumea. Doar nu degeaba toate episoadele sunt numite "Chuck vs ... ". Arata lumii întregi ca si tocilarii pot. Pot sa ajunga faimosi, apreciati si pot si ei sa aiba prietene care sa arate super bine.

În concluzie tocilarii ajung super-eroi cu Aston Martinuri decapotabile si cu o tipa blonda lânga ei.

Gata. Ma pun pe citit si eu.

Indecent Proposal

"The things that people in love do to each other, they remember. And if they stay together, it's not because they forget. It's because they forgive."

Karate Kid si first job.

Azi m-am uitat la karate kid(2010). Dragut filmul. Mi-a placut si cel vechi, tot cu un baiat. In amandoua povestea e cam la fel: un neastamparat da de necazuri cu o gasca de batausi si din fericire este invatat de maestru ce trebuie sa faca sa ii invinga. Si in ambele e si o poveste de dragoste dar asta e mai putin relevant acum. 

Maestrul incepe in primul rand cu niste sarcini absolut stupide la prima vedere, care nu au legatura cu kung fu. In filmul vechi e vorba de lustruit masini si in cel nou de agatat geaca in cuier. Practici pe care le repeta atat de mult ca ajung sa creada ca nu vor mai invata niciodata sa se bata. Insa aceste sarcini sunt cele care stau la baza antrenamentului kung fu, pentru ca ele slefuiesc rabdarea. 

Niciodata nu mi-as fi privit sefii ca si niste maestri. Dar cu timpul am observat ca asa sunt. Nu am fost extrem de incantata de primul job. Imi placea pe de-o parte ce faceam, dar il detestam psihic. Faceam acelasi lucru in fiecare zi si mai ca nu prea aveam ce face , dar tot timpul trebuia sa se vada ca fac ceva. De aceea , la inceput cand nu aveam de lucru, am incercat sa ii ajut pe toti si sa imi gasesc ceva de lucru, pentru ca nu aveam rabdarea de a sta degeaba si a ma preface ca fac ceva. Si asa s-au obsinuit oamenii sa ii ajut si eu am inceput sa fac din ce in ce mai multe. Si am ajuns la stadiul ca aveam foarte mult de lucru si era obositor, iar pe deasupra eu eram platita doar pentru treaba mea si in rest de a sta degeaba, ceea ce era frustrant. In acele momente imi parea rau ca nu am avut rabdarea de a-mi vedea de treaba. Dar mai apoi s-a terminat perioada aia si am intrat iar in starea de lejeritate si cu toate ca ajutam in jur, parca tot erau momente in care nu aveam ce face. Si atunci mi-am dat seama ca tot mai bine e cand am ceva de facut.

Pe langa experienta pe care am prins-o in domeniul in care am lucrat, mai e si rabdarea pe care mi-am slefuit-o si am invatat sa stau si sa studiez terenul si abia apoi sa actionez. In orice caz a fost o experienta din care am invatat foarte multe. 

Shutter Island

In sfarsit mi-am facut si eu timp sa vad filmul. La inceput nu prea vroiam sa il vad singura, incepe sa imi displaca din ce in ce mai mult sa ma uit la filme singura, dar asta a fost oke de vizionat pentru ca actiunea filmului m-a cuprins cu totul si nu mai vedeam si auzeam nimic in jur. Putea lumea sa zbiere la mine incontinuu pana se termina filmul :))
Mai mult decat actiunea, e misterul care invaluie filmul. Pe tot parcursul filmului mi s-au invartit rotitele ca sa imi dau seama de adevar inainte sa fie evident.
Toate ca toate, pe langa actiunea care te tine in suspans si misterul care te invita sa il dezlegi, Leonardo di Caprio o sa dea gata fetele.