duminică, 18 decembrie 2011

Somnic Usor



Somnul e chintesenta vietii mele. Somnul, bateria circuitelor mele nervoase. Somnul e energizantul meu.
Cu somn ma vindec. Orice s-ar abate asupra mea dupa un somn bun, sunt ca si noua.
Cu somn uit. Toate problemele de peste zi nu ma dezechilibreaza pentru ca stiu ca in curand voi adormi si odata ce ma voi trezi acestea vor fi disparute sau in cel mai rau caz doar diminuate.
Cu somn traiesc. Fie ca visez si asta se intampla din ce in ce mai rar, si atunci traiesc experiente nebanuite, atunci calatoresc si fac tot ce vreau sa fac intr-o viata in doar cateva minute, repede cum imi place mie. Fie ca sunt nopti lungi pline de somn puternic in care nu imi aduc aminte ce am visat dar ma trezesc cu o stare de spirit linistita si calma ca si cum as fi fost intr-o transa.
Eu nu sunt "a morning person". Nu as putea sa fiu, iubesc prea mult somnul ca sa renunt brusc la el pentru a face lucruri insipide pe care le-as putea face si mai tarziu. Eu trebuie sa ma trezesc usor, linn ca si mine. Sa las somnul sa se risipeasca singur pentru a se intoarce mai tarziu la mine frumos. De aceea nu imi place sa fiu trezita, si sunt foarte morocanoasa cu cei care imi alunga somnul. Sunt genul de persoana care arunca cu perne dupa cei care vor sa o trezeasca, pe alex il mai iert cand ma trezeste cu un pupic, dar in sufletelul meu parca ii port putina ranchiuna.
Sleep tight :)

Love story * - 11

Peste 3 zile am plecat la mare. Noi doi si cu surioara mea mai mica pe care urma sa o las la o matusa care locuia in constanta. A fost amuzant pe tren, intr-un fel dubios ne jucam de-a mama, tata si copilul, maria fiind fica noastra. Ii schimbasem si numele in Eva, numele nostru preferat de fata. SLAP! Nu stiu exact ce s-a intamplat. Mi-a luat putin sa ma dezmeticesc si mi-am dat seama ca tocmai primisem o palma. Poftim? Mi-a dat o palma. Pentru ce? Nici acum nu stiu. Dar asta nu ma intereseaza. Eram prea buimacita ca sa simt ceva in momentul ala. Inca nu imi venea sa cred. Sigur asta s-a intamplat? Chiar mi-a dat o palma? Urmatoarea m-a convins ca prima a fost cat se poate de adevarata. Tot ce am simtit in acel moment a fost rusine. Totdeauna mi-a fost mila de fetele batute de prietenii lor si ma gandeam ca de ce nu termina odata cu ei? Eu de ce nu am terminat? Ce puteam sa fac, sa ma intorc din drum? Ar fi fost o decizie corecta. Acum ca mi-am amintit asta imi doresc ca el sa fi fost viu sa il fi facut sa sufere, l-as fi ars cu tigara pe fata pentru ca nu suporta ca fumez, i-as fi jupuit pielea de pe obraz foarte incet, doar ca sa simta o durere pe fata. Argumentul #4 Voiam sa sufere. Stiu ca si-a dat seama ce s-a intamplat defapt, chiar in ultima fractiune de secunda, pentru ca era baiat destept cand venea vorba de chestii dintr-astea. Si atunci sper ca a suferit. Discutasem cu el despre ce a facut, si l-am rugat sa nu se mai intample ca eu nu pot sa accept asa ceva. A trecut 1 an, voi ce credeti ca s-a intamplat? Am acceptat asta si altele...