Cutremurele personale

Oh God... Abia astept sa treaca clasa a 12-a. Am stiut ca asa o sa fie anul asta, dar imi imaginam ca o sa am mai multa stapanire de sine, o sa fie mai bine. Neah... nici de cum.
Ma refer la faptul ca sunt stresata pana peste cap. Nu e vorba de genul de stres care ma face sa fiu agitata si sa imi rod unghile (nu fac asta, dadeam un exemplu), ci la acel stres interior, care nu se manifesta dar stiu ca e acolo, acel stres care ma roade pe dinauntru si care imi provoaca schimbari bruste de personalitate, sentimente, stari.
Pe clasa a 8a (caci atunci mai eram asa) nu aveam eu treaba, eram foarte indiferenta, dar ma stresau altii. Erau persoane in jurul meu care neconditionat imi spuneau ca nu voi reusi, probabil o faceau sa ma impulsioneze, dar pe langa faptul ca ma faceau sa "le arat eu lor" ii uram, ii uram pe toti care ma credeau buna de nimic, pentru ca stiam ca nu sunt asa. Ura a trecut odata cu anul acela, dar sunt persoane de atunci pe care inca nu mai vreau sa le mai vad niciodata. Ei bine anul asta ma strofoc singura, pentru ca stiu cat de important e bacul, si imi pasa daca il iau, imi pasa daca il iau cu nota mare. Si pentru ca imi pasa, ma strofoc mult, si sunt stresata.
De exemplu ieri eram foarte fericita. Chiar de dimineata, dinainte sa dau proba la romana, increzatoare, cu emotile de rigoare care insa nu m-au oprit sa am o prezentare foarte buna. Am mers la scoala increzatoare. Abia asteptam sa intru, mi-am dat bacul, am iesit, m-am dus acasa linistita stiind ca totul va fi bine. Pe la patru am primit un telefon de la o colega sa imi spuna rezultatul. Stiam ca va fi acela. Toata ziua am fost extrem de fericita. Chiar daca nu era nu stiu ce, si stiam ca a fost o nimica toata, m-am bucurat, pentru ca acel examen era pentru mine o parte dintr-o testare mai mare, cea mai importanta pt mine deocamdata. Si eu l-am luat cu brio. Dar s-a intampla ceva. A fost de-ajuns sa imi spuna cineva ca am gresit ca sa ajung sa ma intreb daca chiar am meritat acel grad, daca nu a fost totul o pacaleala, si daca chiar am gresit si am luat gradul ala, sa ma intreb cat de multi care au gresit au luat gradul ala si cata importanta "se da".
Am ajuns de la o stare de fericire la o depresie propriu-zisa. Eu de obicei ma pot controla, si nu sunt genul care sa izbucneasca in lacrimi din orice. Dar anul asta mi-am spus de mai bine de zece ori "nu mai pot" la orice minuscul lucru. In general sunt o persoana optimista, rationala si ambitioasa. Dar anul asta tot migrez de la o extrema la alta. Ajung sa imi impun teluri prea marete, si apoi ma plang ca nu o sa reusesc niciodata sa fac nimic. Acestea le numesc cutremurele mele personale. Nimic nu e sigur cu mine anul asta, nimic nu e stabil. De aceea abia astept sa treaca sa am intorc din nou la stabilitatea mea emotionala si fizica. Abia astept sa am din nou control pe mine insami. Se stie, taurului ii place stabilitatea, nicidecum cutremurele.