Iar gandurile mele, cum le dau putina ascultare intr-un moment de liniste, incep sa ma mustre, sa ma certe, sa isi verse toate indignarile intr-un mod cat mai devastator posibil. Si ce e cel mai rau e ca le dau dreptate dar nu pot face imic deocamdata sa le schimb. Sunt prinsa in situatii dificile, obositoare, care nu numai ca nu ma fac fericita, dar nici nu imi plac, nu mai imi plac deloc, de aici toate gandurile mele negative. Sunt nevoita sa ma complac in aceste situatii inca o perioda, dupaia o sa apara o schimbare in peisaj. Dar pana atunci mai pot oare sa stau intr-un moment de liniste? mai pot sa dau liber gandirii? Mi-e frica ca o sa ma doboare mai mult lupta interioara ca nu am facut ceva decat aceste conflicte.Dar pana la urma nu am mai fi oameni daca nu am fi noi si contrariul nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu