joi, 24 iunie 2010

Criza de timp


E o panica care ma inconjoara si care imi sopteste la ureche ca ceva rau se va intampla. Ma simt inutila si descurajata. Inca cred ca as mai putea fac ceva, dar frica ma paralizeaza. E ca un monstrulet fantomatic, cu ochii verzi malefici, care isi tine ghearele deasupra mea ca eu sa cred ca nu mai pot scapa. Imi sufla in ceafa cu respiratia lui de gheata si imi baga tot ce stiu in ceata. Incerc sa scap din acel loc infiorator si dureros printr-un moment de revenire grandios. Optimismul incearca sa incalzeasca spatiul din jur si frica fantomatica se topeste pe langa contur. Dar optimismul e mai mic, nu are puterea necesara sa distruga totul, nu reuseste sa treaca peste conceptele realismului. Si atunci frica de bucurie ca a scapat se ascunde intr-un colt, asa desfigurata cum e si astepta sa isi faca iar intrarea in a mea gandire. Trebuie doar sa isi mareasca foretele, ca de data asta cand ma va ataca sa nu poate fi intrerupta de niste simple idei ca si optimismul si increderea in sine.
Ea crede ca ma va distruge. Ce nu stie ea insa , e ca nu ii distruge decat pe cei slabi. Eu nu ma dau batuta asa usor, fac totul ca sa ii demonstrez ca se inseala cu tot ce spune, sunt intr-o lupta ascunsa cu ceea ce imi sopteste. Vreau ca peste doua saptamani cand totul se va termina sa fiu eu cea invingatoare, iar invinsa, sa fie neagra de suparare.

4 comentarii:

Ionut Toma spunea...

Frumos 'relatat'. :)
Toti ne confrutam cu asta si chiar de foarte multe ori in viata.

Linn spunea...

toti, pacat de cei care nu reusesc sa depaseaca frica si raman in impas

daniela spunea...

cool

ihaveyourzebra spunea...

SUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUPER WOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOMAN BAAAAAAAAAAAAAAAAAAADASSSSSSSSSSSSSSSSS