Iluzia unei clipe

Multi isi doresc sa se casatoreasca. Pana si eu. De ce? Pentru ca de la un anumit timp incepeam sa imi imaginez, asa de distractie si curiozitate, casatoria mea cu tipul cu care umblam in momentul respectiv. De obicei asta se intampla la inceputul inceputurilor, cand inca e acea adiere de simturi care iti da aripi in gandire. Dar daca stati sa va ganditi, sunt sigura ca macar odata v-ati imaginat, nu iti apare in minte casnicia in sine, ci acel moment utopic de la nunta, in care totul in jur are o mireasma placuta. Copiii se joaca alergand in jurul vostru. Mult verde, pentru ca e in natura si flori albe, multe, care isi lasa petalele sa boare jucaus prin aer. El e emotional spre nervos, tu esti de un calm mascat, ca te-ai decis ca pentru cateva minute sa ignori cat de greu ti-a fost cu pregatiriile. Amandoi zambiti. Tu iti admiri rochia, el se joaca cu papionul, vai ce il jeneaza... tu razi copilareste si il aranjezi, terminand cu un sarut subtil pe obraz. In timp ce ai grija sa nu il atingi sa ii lasi urme de ruj, ii simti parfumul in combinatie cu aroma lui, combinatie irezistibila pentru tine de fiecare data si  te gandesti sa il furi tu in momentul ala sa mergeti sa faceti dragoste in padure in timp ce el iti rupe pretioasa dragoste. Dar iti intrerupi gandurile perverse, multumindu-te doar sa ii arunci o privire perversa care il blocheaza pt cateva secunde, dupa care isi da seama exact la ce te-ai gandit. Asa de bine va potriviti.
Dar pana si acest moment e inainte sa spui da!!! Deci care e faza cu casatoria? O masca in forma de act? O finalitate? Pentru ce a fost inainte. Un inceput? Pentru ce va fi. O intrerupere? Intre acel monent in care va doreati sa va uniti si celalalt in care va doriti sa fiti uniti ca inainte. Pentru ca la fel ca si despre Romania, vorbim de doua uniuni diferite.

Was it enough ?

Uite ca se apropie anul de sfarsit iar mie nu mi-a iesit nici un plan. Se pare ca universul nu a vrut sa imi faca damblaua anul asta nici cu parisul, la care erau biletele cumparate!!! Vorbisem chiar si de cazare... La inceput s-a amanat data, din mai pe august. Apoi se pare ca august nu era luna a 9-a ci septembrie era aia, deci cu o luna si mai tarziu, ca sa ne incurce toate planurile si sa nu ne mai iasa socotelile. In consecinta, Parisul, mai bine mai tarziu decat niciodata, da cu minus. Farmecul lui se trage din frumusetea spontaneitatii, si nicidecum nu e lucru ce trebuie taraganat.
Cum ar fi de exemplu scoala de soferi, pe care la inceput am taraganat-o eu pe conceptia tampita ca nu are rost sa imi fac carnet pana nu apare posibilitatea de a avea masina la orizont. Bad call, acum soferita mada e doar o idee, amanata de circumstante, dar si cand o sa fie, o sa fie in forta! Go Go Power Rangers!
Voiam o aventura de o vara... N-ar fi trebuit sa fie greu nu? Baietii care nu vor sa se implice sunt la tot pasul. Dar nah vara nu erau! probabil nu eram singura care voia asta, si altele s-au trezit mai devreme in consecinta erau luati toti... sau nu aveau nici ei chef si si-au luat vacanta in Vegas.  Pentru ca nu aveam un partener in crime vara asta, nici nu am avut cu cine sa merg sa fac skinny dipping la lqguna albastra. Si asa de mult voiam sa vad minunatia aia de lac!!! "e noroiasa" imi spuneau niste prieteni. Poate voiam sa o vad asa! In schimb in ceea ce priveste evenimentele la care am vrut sa merg, mi-am bifat lista in proportie de 90% si pot spune ca sunt multumita, eh daca toate ar depinde numai de mine... dar lucram si la aia.
P.S. voiam sa public cartea anul asta, dar mai bine o imbunatatesc cu niste idei super de ultima ora si scot anul viitor o minunatie.

Sluflet amanetat

He broke me....si nici macar nu e vina lui, e doar picatura care a umplut paharul. O picatura care nici nu voia sa curga acolo. O picatura care a aterizat peste multe altele si a imprastiat speranta.
Nu mai cred in iubire. Cel putin nu pentru mine. Vad iubirea altora si ma bucur pentru ei chiar daca stiu ca defapt ceea ce vad eu e doar suprafata care mereu pare roz. Sunt o sadica stiu. Dar desemenea stiu ca toata lumea credea ca sunt foarte bine cu a, cand defapt noi nu mai eram...sau eu nu mai eram,haha pana si el credea. Deci de ce nu as fi sadica?
Poate sunt pedepsita sa nu mai fiu iubita, chiar daca asta e tot ce imi doresc. Si de cate ori mi se pare ca am gasit pe cineva pe care sa iubesc, dau peste cineva care e incapabil momentan sa o faca. Cum ii gasesc oare? Nu sunt genul care se indragosteste la prima vedere a unui chip frumos, ci sunt atrasa de suflete frumoase ca un magnet. Dar aceste suflete frumoase sunt mereu devastate de o iubire din trecut care le ocupa tot si nu mai e loc pentru mine. Sunt doar o trecatoare prin cearceafurile lor care miros a dezamagire. Pentru ca de fiecare data cand am facut dragoste cu acest gen de oameni, a fost doar trup, lasand sufletul deoparte dezamagit pana si de propriai existenta ca el nu a fost luat in calcul.
Ar trebui sa iti faci asigurare la suflet, imi spune el. Recuperarea e scumpa si devine din ce in ce mai imposibila. Dar si el ar trebui sa puna un semn pe usa lui de la dormitor:"Lasa-ti sufletul afara si intra in lumea pacatelor trupesti. "

Maguri Outdoor eXperience

Ii spuneam prietenei mele, in drum spre MOX, ca petrecerea e o stare de spirit, ca entuziasmul. Apare in locul potrivit si la momentul potrivit. Nu am mai stat sa detataliez ca am fost acaparata de peisajele pitoresti. Stateam si ma minunam de frumusetea stancilor care intepau cerul cu putin nori frumosi formati de parca era prima data cand vazusem asa ceva. Am ramas asa captivata de  peisaje ca m-am decis ca ala e locul care ma va inspira pentru cea mai frumoasa capodopera a mea. Mi-a venit mie ideea mai demult dupa ce termin prima carte, cea la care lucrez acum, sa scriu o a doua despre un taram magic cu zanite, spiridusi si alte personaje fantastice. Iar acela e taramul magic despre care vreau sa scriu.
Daca pornisem de acasa cu party mood on, cand am iesit din cort dimineata dupa un somn bun, am trecut in starea aia de relaxare in care te bucuri de tot ce inseana natura si nu vrei nimic mai mult. Cald fiind mi-am luat patura si m-am intins la soare pe un camp plin cu flori si afine. Mai papam cate o afina acrisoara in timp ce imi faceam coronita, minunandu-ma in continuu de peisaj. Tot ce ma puteam gandi e cat de frumos e sa stai asa intins pe iarba si sa privesti norii. Oare cati mai facem asta? Cand eram mica vara dormeam sub marul din gradina, cu mirosul de iarba proaspat cosita de bunicul meu.
Am simtit in sfarsit dupa mult timp conectarea cu natura care nici nu stiam ca mi-a lipsit. Marea ramane prima mea iubire dar pot sa zic.ca are competitie serioasa. Poate si compania de la festival. Asta da festival! Mi-a placut mai mult decat Electric Castle pentru ca nu a fost vorba doar de muzica, cat a fost vorba de socializare si relaxare la hamace, waterslide si in fata la scena. Si cand ma gandesc ca totul a inceput cu o zi de nastere. Baietii din organizare au facut o treaba de milioane. Au creat ceva exceptional, daruindu-ne tuturor umpic de magie de la natura.
La mox m-am regasit, ca numai eu stiu cat de dezechilibrata era in ultimul timp, si cat de departe m-am simtit de spiritul meu asa cum il cunosc. M-am prabusit de atatea ori si m-am ridicat nesigura cata sa pic iar. Dar toata deconectarea de probleme,stresuri, neajunsuri. Acea relaxare m-au facut sa realizez cat de putin imi trebuie sa fiu implinita si cate de simple sunt lucrurile. Mox va fi mereu o parte din mine si la propriu pentru ca din banii castigati lucrand acolo, imi reconditionez tatuajul mult visat si dorit.
This was my Maguri Outdoor eXperience.

Metafora unei non-relatii

Filmul nostru a fost o fictiune foarte frumoasa. Nu stiu tu, dar eu m-am simtit bine cu tine. Da stiu ca ai zis si tu la fel dar ia intreaba-te, ma minti doar pe mine sau si pe tine? A fost ca o zi frumoasa de primavara. A inceput ca un rasarit. Luminarea unor noi inceputuri, promisiunea aventurilor ce vor urma. 2 pioni vioi care abia se cunosc, sunt la inceput de zi, inceput de tot. Descopeream teritorii noi impreuna, tu despre mine eu despre tine, si era asa de bine, pana cand au aparut si norii. Iar intrebarea oare va ploua si ne va despartii ? odata cu ea.Dar cu curaj ne-am luat o umbrela de Alba ne-am incarcat cu veselie si am zis ca putem sa sta ne vedem oricat de innorat ar fi. Si oho, pentru mine era asa innorat ca parca nu era zi, si eram pregatita sa renunt la soare mai ales dupa furtuna din vama stuf... Dar soare, mi-ai spus ca tu nu ai vrea sa renunti la mine. Bre...nu poti doar sa imi faci cu ochiu iar eu sa fiu tog timpul acolo asteptand sa imi zambesti de dupa un nor in timp ce tu imi spui indirect sa nu renunt la tine. Oadata ce am inteles ca e gata, a venit si apusul de gheata atat de calm care a inchis o interesanta poveste.

Dog love

Two men, Jim and John, were walking their dogs when they passed by a restaurant. Let's go in and get something to eat, Jim suggested.
We can't responded John, don't you see the sign says NO PETS ALLOWED.
Aah that sign, said Jim don't worry about it and taking out a pair of sunglasses, he walked up to the door.
As he tried walking into the restaurant he got stopped at the door, sorry no pets allowed.
Can't you see said Jim I am blind, this is my seeing eye dog. But it's a doberman pincher, who uses a doberman pincher as a seeing eye dog? the man asked
Oh, Jim responded you must have not heard, this is the latest type of seeing eye dog, they do a very good job.
 Seeing that it worked, John tried walking in with his Chihuahua. Even before he could open his mouth, the doorman said don't tell me that a Chihuahua is the latest type of seeing eye dog.
 Thinking quickly John responded in a angry voice You mean they gave me a Chihuahua?

My soul is broken

Nu exista tortura mai nemarginita pentru un om ca propriile ganduri.

Iar gandurile mele, cum le dau putina ascultare intr-un moment de liniste, incep sa ma mustre, sa ma certe, sa isi verse toate indignarile intr-un mod cat mai devastator posibil. Si ce e cel mai rau e ca le dau dreptate dar nu pot face imic deocamdata sa le schimb. Sunt prinsa in situatii dificile, obositoare, care nu numai ca nu ma fac fericita, dar nici nu imi plac, nu mai imi plac deloc, de aici toate gandurile mele negative. Sunt nevoita sa ma complac in aceste situatii inca o perioda, dupaia o sa apara o schimbare in peisaj. Dar pana atunci mai pot oare sa stau intr-un moment de liniste? mai pot sa dau liber gandirii? Mi-e frica ca o sa ma doboare mai mult lupta interioara ca nu am facut ceva decat aceste conflicte.Dar pana la urma nu am mai fi oameni daca nu am fi noi si contrariul nostru.

Floating

Cum ar fi sa te poti desprinde de trup si sa traiesti doar in prisma a ceea ce simti? Atunci cand inca iti mai tremura corpul de placere si zvacnesti de fericire, cum ar fi sa nu simti frigul de afara, sa nu te afecteze nuantele de gri din jur, sa nu te deranjeze greutatea hainelor... Daca nu iti inveti sufletul sa traiesca independent, sau si mai bine trupul sa iti urmeze sufletul coordonandu-se cu el, nu vei putea sa te detasezi de tot ce e in jurul tau pentru a putea pluti linistit in euforia simtirilor. Tot ce poti spea e ca planetele sa se alinieze in asa fel incat tot ce e in jurul tau sa se potriveasca cu interiorul.

Dar atunci ar mai fi oameni care zambesc in ploaie? Sau am trai dupa anotimpuri ca si pasarile calatoare,  zburand din sentiment in sentiment in functie de sezon...

Scrisoare de ne-adio

De ce ma simt asa prinsa intre doua lumi? Ma asteptam sa ma ramas agatata de una care intr-o vreme era tot pentru mine, era centrul atentiei mele, chintesenta mea, dar nu e aceasta, nici una din cele doua. Iar cele doua nu sunt cum ar trebui sa fie. Raman interesata prea mult de o parte, pe care stiu foarte bine ca ar trebui sa o inchid intr-o cutie neagra si pe care sa o parasesc undeva in strafundurile mintii mele. Si asta incerc sa fac. Dar cumva atentia mea tot spre tine se indreapta. Apari in mintea mea prea des, ceea ce e enorm pentru mine pentru ca as prefera sa nu apari deloc. Esti o cauza pierduta de la inceputul jocului. Nu ne potrivim, nu ma vrei. Dar esti tot acolo, in fata mea, zambesti, sau stai in stilul tau serios, care e asa de fascinant si caruia as vrea sa ii dezleg misterul, dar pe de alta parte e asa de enervant...chiar si cand nu esti prezent, iti vad fata, si te caut in multime sperand cumva ca m-am inselat pentru ca nu imi convine defapt sa stau langa tine stiind ca nu te pot avea cum vreau eu. Ma trezesc foarte des cu semne de intrebare pentru ca visez cu tine si nu inteleg de ce... Visez acel fel de conexiune care as fi vrut sa sa existe intre noi pe langa cea superficiala. Ti-am spus ca nu te pot citi, si asta e unul din lucrurile care ma frustreaza la tine. Esti bun, esti rau? De ce ai facut aia? De ce te-ai oprit? De ce mi-ai spus "Ce e asa gresit ca te doresc?" Chiar asa era sau doar ai spus-o ca sa iti atingi scopurile? In fond in pat stiai exact ce sa spui sau sa faci. Ai renuntat la noi pentru bine meu sau pentru ca te-ai saturat tu pur si simplu? Mi-ai starnit atatea intrebari si m-ai lasat fara raspuns la nici una. Si toate astea ma macina in loc sa ma lase sa ma bucur de atentia pe care o primesc de la cineva de care eram foarte interesata. Mai demult tanjeam dupa acea atentie cum tanjesc acum dupa acea conexiune pe care nu o am cu tine. Dar acum mi-e indiferent ca ma cauta si ca vrea sa petreaca timpul cu mine. Partea cea mai interesanta e ca si cu el era mai demult cum e cu tine acum. Eu eram interesata el nu. Eu voiam sa il cunosc, eu nu voia sa fie cunoscut. Si acum el vrea sa ne cunoastem si simt de parca am castigat o batalie, dar cumva prea tarziu... Timing's a bitch!

Scrisul

Pentru a compune trebuie doar sa incep sa scriu, un cuvant, o propozitie, o fraza, un argument, alineat, si asa ajunge un paragraf din ceva spectaculos creat de mintea mea. Ma intreba o prietena de ce las talentul si inspiratia sa se risipeasca si nu am stiut ce sa ii raspund, doar am ridicat din umeri cu o unda de melancolie si vinovatie. As putea sa compun atatea fantezii cate galaxii sunt, dar nu o fac pentru ca doar le-as incepe si nu le-as mai termina. Am in prezent inceputa o poveste si neterminata si m-am hotarat ca pana nu o termin, nu incep altele. In schimb scriu despre mine, ce ma roade, suferintele si nehotararile mele. Cumva sper ca prin scris ma vindec si nu sper degeaba. In scris gasesc liniste si in scris ma descarc. Se intampla sa fim nervosi pe moment si atunci sa aruncam lucruri, sa zbieram, sa plangem chiar de nervi, dar ce se intampla cand se aduna mai multe greutati psihice? Mai ajuta cele mentionate mai sus, decat poate plansul? Pe mine doar scrisul ma auta. Scrisul parca imi foarmeaza o alta carare in directia in care ar trebui sa o iau si felul in care ar trebui sa fiu cu fiecare litera pe care o scriu descriind situatia precedenta.
 Scrisul pentru mine e cararea din caramizi galbene din OZ, pe care daca il urmez, intalnesc o gramada de chestii interesante, invat si ma cultiv. Iar cand ajung la capatul cararii, ajung si la punctul maxim de pe lista mea de lucruri de facut intr-o viata si anume evolutia spirituala. Cu asta am avut o revelatie. Imi place sa scriu, ador sa scriu, sunt facuta pentru a scrie. Ecuatii matematice, probleme istorice, filozofii fabuliste, toate iau viata in scris. De ce sa ma opresc din scris doar pentru ca lumea nu mai valoreaza cititul cum il valora odata. M-am descurajat, cand am vazut cum lumea scriitorilor se duce incet incet pe rapa, devine un hobby, din cauza ca nu poate fi o sursa de intretinere, cu toate ca ar putea fi o cariera. Am zis sa incerc ceva mai modern cum e jurnalismul, dar ce sa va spun...cumva nici aici nu se mai pune accentul pe scris, televiziunea e noul jurnalism. Bucurosi sunt insa cei care au prins un job online bine platit. Desi majoritatea articolelor scrise online sunt scrie de tineri studenti in practica sau voluntari, care si ei s-au dat batuti si fac din scris un hobby. Eu nu o sa ma dau batuta. O sa imi temrin cartea, si apoi inca una si inca una. O sa am trei carti sa aiba de unde sa aiba editura de unde sa aleaga.