Iluzia unei clipe

Multi isi doresc sa se casatoreasca. Pana si eu. De ce? Pentru ca de la un anumit timp incepeam sa imi imaginez, asa de distractie si curiozitate, casatoria mea cu tipul cu care umblam in momentul respectiv. De obicei asta se intampla la inceputul inceputurilor, cand inca e acea adiere de simturi care iti da aripi in gandire. Dar daca stati sa va ganditi, sunt sigura ca macar odata v-ati imaginat, nu iti apare in minte casnicia in sine, ci acel moment utopic de la nunta, in care totul in jur are o mireasma placuta. Copiii se joaca alergand in jurul vostru. Mult verde, pentru ca e in natura si flori albe, multe, care isi lasa petalele sa boare jucaus prin aer. El e emotional spre nervos, tu esti de un calm mascat, ca te-ai decis ca pentru cateva minute sa ignori cat de greu ti-a fost cu pregatiriile. Amandoi zambiti. Tu iti admiri rochia, el se joaca cu papionul, vai ce il jeneaza... tu razi copilareste si il aranjezi, terminand cu un sarut subtil pe obraz. In timp ce ai grija sa nu il atingi sa ii lasi urme de ruj, ii simti parfumul in combinatie cu aroma lui, combinatie irezistibila pentru tine de fiecare data si  te gandesti sa il furi tu in momentul ala sa mergeti sa faceti dragoste in padure in timp ce el iti rupe pretioasa dragoste. Dar iti intrerupi gandurile perverse, multumindu-te doar sa ii arunci o privire perversa care il blocheaza pt cateva secunde, dupa care isi da seama exact la ce te-ai gandit. Asa de bine va potriviti.
Dar pana si acest moment e inainte sa spui da!!! Deci care e faza cu casatoria? O masca in forma de act? O finalitate? Pentru ce a fost inainte. Un inceput? Pentru ce va fi. O intrerupere? Intre acel monent in care va doreati sa va uniti si celalalt in care va doriti sa fiti uniti ca inainte. Pentru ca la fel ca si despre Romania, vorbim de doua uniuni diferite.