Vis au Vis

Vorbind intr-o seara cu prietenul meu despre vise am ajuns la concluzia ca eu nu am avut experiente prea obisnuite cu visele. Am vorbit in somn. Ceea ce defapt voiam sa zbier, se auzea in realitate ca o bolboroseala. M-am trezit chicotind pt ca radeam in vis sau m-am trezit scancind pt ca plangeam groaznic in vis. Am avut un cosmar cand eram mica care s-a repetat cand am crescut in exact aceleasi detalii doar ca eu eram mai mare. Am si umblat in somn. Casa mea era unita cu a bunicilor. Eu aveam obiceiul , atunci cand se certau ai mei, sa merg sa dorm la bunicamea sa nu-i mai aud. Intr-o seara se certau dar nu m-au lasat sa merg si am adormit suparata ca nu am mers. A doua zi, ghiciti unde m-am trezit? Exact. La bunica in pat. Aveam fragmente in cap cand am batut la usa ei si cand am aterizat in pat dar credeam ca am visat ceva dubios, abia cand m-am intors la mine acasa si m-a intrebat mama unde am disparut ca si-a facut griji atunci mi-am dat seama unde am adormit si unde m-am trezit. Totusi de departe cea mai tare intamplare cu visele a fost constientizarea lor. Stiu ca am auzit undeva ca poti sa-ti controlezi visul daca sti ca visezi. Nu prea am luat eu in seama asta, dar intr-o noapte visam ceva si nu mi-a placut intorsatura de situatie pe care a luat-o actiunea si am hotarat ca vreau sa ma trezesc. De unde pana unde nu stiu. Am ramas uimita cand realizasem mai tarziu ca ciupitul mainii in vis chiar m-a adus la realitate. Pt cateva secunde eram in camera mea dupa care am adormit la loc intr-un somn fara vise. De acolo a inceput distractia. Am inceput sa ma documentez pe net despre visarea lucida, am facut tot felul de experimente dar nu am mai reusit sa controlez visele. Cel putin nu cand voiam eu. Dar intr-o seara… Eram pur si simplu pe o strada, pe de-o parte si de alta blocuri inalte , iar in capat apus. Eu stiam ca e vis. Visul meu. Stiam de aseamenea si ca pot sa controlez visul si ca pot sa fac orice in el. Am vrut sa incerc aceasta teorie. Primul lucru: sa zbor. Si m-am ridicat de la pamant. Pur si simplu pluteam si eram constienta de tot. Nu am reusit sa parcurg distante pt ca m-am trezit, dar sentimental pe care l-am avut dupa a fost inaltator. Inca o chestier a fost ca am visat DE 5 ORI ca am nascut o fetita sau o aveam, pe care o chema Eva.

Cam nu stiu ce vreau

Am mai scris un post pe aceasi tema acu ceva timp.

Sunt genul de persoana nemultumita. Cand are bine vrea rau, cand are rau se plange.

Oricat de bine mi-ar merge si oricat de bine m-as simti, oarecum obisnuita cu greu si cu lucruri rele sa mi se intample, mereu am senzatia ca nu o sa dureze multe acea stare de bine. Partea rea e ca deasemenea presimt ca eu voi fi cea care o va strica. Cumva in subconstient cred ca nu merit bine. Desi stiu ca merit. Da, merit!

Cand imi merge rau, din nou tot eu sunt de vina. Orice mi s-ar intampla, orice mi-ar face cineva eu sunt de vina ca s-a ajuns acolo.

Nu stiu daca vreau ca lucrurile sa mearga asa, nu stiu ce sa fac sa mearga altcumva pentru ca nu stiu cum vreau sa mearga. Nu stiu nimic! Nu stiu nici de ce sunt asa.

I'll just go with the flow

Azi am fost barman

Eh.... un fel de.

Toata lumea stie ca eu de cand m-am angajat defapt voiam sa fiu barman, eram fascinata de asta si inca sunt. Stateam in fata barului sa vad cum fac prepara colegii bauturile chiar daca imi asteptau mesele sa le iau comenzi.

M-au mai lasat colegii sa intru in bar si sa prepar si eu odata ce s-au convins ca stiu anumite lucruri.

Mai nou am prins persoanele respective cu care am vorbit si care, sper, ma vor ajuta sa devin barman.

Dar azi, am lucrat in Janis Cafe, doar eu. Am responsabilitatea de a face tot ce face un barman cand lucreaza aici. Si imi place, sunt foarte incantata. Noroc ca am fost atenta la tot ce fac colegii mei, caci a fi barman nu presupune doar prepararea bauturilor.

Oricum, sunt foarte incantata si abia astept sa invat mai multe, abia astept sa fac cursul de barmani, hehe

A little bit of history

În mod ironic…în acelaşi timp în care preşedintele Iliescu accepta raportul Holocaustului, îi acorda compensări materiale fostului rege Mihai, care fusese pus pe tron de generalul pro-nazist Iona Antonescu. Fostul rege, încă în viaţă şi trăind în Elveţia, a colaborat în mod activ cu Hitler, scriindu-i note de felicitare pentru victoriile sale militare.

După ce naziştii l-au pus pe tron, regele a emis decrete de confiscare a tuturor proprietăţilor deţinute de evrei; a scos în afara legii închirierea de locaţii în vederea deschiderii unor magazine, către evrei; a segregat şcolile româneşti, împărţindu-le în şcoli `normale` şi şcoli pentru evrei; le-a interzis avocaţilor evrei să semneze alte acte sai să pledeze în sala de tribunal, îna afara cazului când ar fi fost vorba tot de evrei. by Arhi

Mi-a zis tatal meu, ca a auzit de la batrani, ca atunci cand veneau rusii prin satele romanesti, distrugeau totul, ardeau sate intregi, otraveau fantanile, iar cand treceau nazistii, aia rai de tot, ghici ce faceau? Le dadeau bani taranilor romani, pentru mancarea pe care o procurau de la ei. by Andrei

oricum, parerea mea e ca, cu abdicare sau nu, tot cu rusii ramineam pe cap. mihai a avut de ales: ori plecat si bogat, ori mort! ia sa vedem acu, cine e eroul ala care nu abdica? by PHC

----citand din articolul "Şi totuşi, a fost Mihai trădător?" si din comentariile lui.

Citeam pe blogul lui Arhi despre regele Mihai. Cate controverse pe tema tradarii. A fost sau nu tradator?

Din pacate am ajuns la concluzia ca a facut ce a avut de facut (fapte considerate tradare) pentru a supravietui (act considerat lasitate). Dar in fond nu asta face toata lumea? Nu incearca sa supravietuiasca? In viziunea lui a vrut cumva sa ofere si o cale usoara de scapare Romaniei din al doilea razboi mondial. Chiar daca asta a insemnat sa ne tradam aliatii, pentru a ajunge pe mana unor persoane mult mai influentabile in viitorul nostru. El a crezut ca a fost un lucru bun, de unde avea el sa stie ca rusii ne dau foc la sate cand trec prin ele si ne otravesc fantanile si ca nemtii inainte le dadeau bani taranilor sa isi cumpere mancarea lor.

As fi vrut acum sa fie in viata bunicul meu, cu el as fi putut povesti de chestiile astea, mi-ar fi spus povesti uimitoare si ar fi putut sa-mi relateze totusi ceea ce se intampla in timpul celui de al doilea razboi mondial cu toate ca avea 5 ani atunci.

E totusi marcant pentru mine sa mi se tulbure imaginiea (necunoscuta) pe care o aveam despre regele Mihai, pentru ca el seamana foarte bine la aspect cu bunicul meu. Dar e mai bine sa stii decat sa nu sti. Fostul meu prieten incerca sa imi explice cum statea treaba cu regele Mihai, dar tot ce spunea era : bla bla tradator, bla bla si inca niste bla bla , acest bla bla fiind informatii de care eu nu aveam habar pentru ca nu mai auzisem niciodata de ele, deci nu aveam cum sa fiu de acord cu tot ce zice el.

Ar trebui sa imi dedic mai mult timp citind lucruri care conteaza.

Orice as face e gresit

Mai nou parca toate deciziile, fie ele rationale, irationale, logice, ilogice, subiective sau obiective, gandite sau nu, toate ma duc in acelasi punct. CEVA E GRESIT! Sunt constienta ca nu poti sa impaci pe toata lumea, si sa faci alegeri inseamna sa pui mai prejos un punct decat altul, dar cumva ma afecteaza extrem de tare ca exista acel punct. Ma simt inutila si incompetenta ca nu am reusit sa fac mai mult.

Sunt obosita, din nou psihic si tot mai mult fizic. Sunt si satula, nu stiu cat mai pot sa inghit atatea. Cel mai rau e ca lumea asa s-a obisnuit cu mine asa si daca ma schimb si nu mai agreez atatea o sa spuna (cum s-a si intamplat in multe cazuri)ca am figuri si fite si ca incep sa ma iau dupa ^&%%$##$!!@#, urmand sa dea numele unei persoane cu figuri si fite dar care totusi are puterea sa zica nu sau nu inghita tot.

Dar nici sa fiu figuranta nu imi place, eu sunt genul de persoana calda, simpatica si prietenoasa care ajuta pe oricine oricand e nevoie.

Cumva nicicum nu e bine. As vrea doar sa nu mai profite lumea ca sunt asa. Din pacate nu pot schimba lumea.

I'm awsome

Era sa mor aseara, era sa fiu calcata pe trecerea de pietoni pentru ca nu l-am vazut pe mitocanul care nu incetinea desi pentru el era rosu.

Dar ma gandeam dupaia ca ar fi fost cel mai frumos mod de a muri. Nu ma refer la faptul ca ar fi frumos sa mor calcata de o masina. Cel mai frumos mod de a muri e sa mori fericita, dar in acelasi timp implinita.

Azi m-am simtit awsome toata ziua. M-am simtit puterinica, super si atragatoare. Azi m-am simtit cel mai bine in pielea mea. Si eram foarte fericita ca ma simt asa, pentru ca in ultimul timp am fost cu moralul la pamant.

In momentul acela, eram fericita si awsome. Ce poate fi mai bine de atat?

Cand o sa mor, tot in aceasta stare as vrea sa fiu. Poate chiar de aia, pentru ca nu stiu cand o sa mor, o sa imi spun in fiecare zi ca sunt awsome, si o sa cred asta pentru ca sunt, numai ca sa fiu pregatita.

Si voi ar trebui sa stiti, si voi sunteti awsome!

It's just a blow job

sursa: badpisi.ro

Uneori zbor

Uneori prind aripi. Aripi de foc care produc scantei utopice. Prind aripi care ma inalta pe culmi nebanuite ale imaginatiei.

Si ma inalt, pentru ca nu mi-e frica sa visez in timp ce sunt treaza.

Un coltisor al gurii mi se ridica usor, creind raspunsul meu pentru soarta. E un zambet fericit, puternic si sigur pe el.

Chiar daca uneori am zburat prea aproape de soare si aripile mele de foc s-au transformat in cenusa, m-am ridicat. M-am nascut din cenusa si o sa continui sa fac asta ori de cate ori va fi nevoie. Pentru ca prefer sa zbor prea sus si sa ard, decat sa nu zbor deloc.

Am suferit si o sa mai sufar. Am trecut peste, pastrand in inima un coltisor doar cu amintirile bune, cele mai bune.

Intr-o zi am sa ma indragostesc din nou. Caci nu mi-e frica ca mi se va intampla. Iar persoana de care o sa ma indragostesc o ma adore. Si o sa incep alta poveste, care o sa fie rupta din basme, si care o sa se termine... sau nu. Iar daca se va termina, eu voi merge mai departe.

Voi continua sa privesc in zborul meu de foc, apa limpede din rauri, lacrimioarele pe care le culeg copiii mici din padure si randuniciile care incearca sa ma ajunga din urma.

Sunt libera sa fac ce alegere vreau, sa imi traiesc viata cum vrea, sa iubesc!

Sunt libera sa zbor....

Perfect?

I go way to far with "perfect doesn't exist"
Mi se pare ca sunt prea indulgenta si accept prea multe datorita acestui concept. Sunt genul de persoana care ia mereu partile frumoase dintr-un lucru, ceea ce nu e neaparat o chestie rea, dar de multe ori fac prostia de a ignora complet partilele rele, lucru care poate duce la repercusiuni.
Ma multumesc cu putin, pentru ca asa am fost invatata. De fiecare data cand cineva imi spune "meriti mai mult", nu mi se pare ca mi se potriveste. Stiu ca merit ce e mai bun dar ma multumesc cu ce primesc.
In fond e karma. Cat dau atat primesc. Insa in viziunea celorlalti karma ma cam fraiereste.
Poate ar trebui sa incep sa fiu mai pretentioasa in ceea ce ma priveste si sa iau in considerare ce e la nivelul meu si ce nu. Dar in fond, de unde sa imi dau seama care e nivelul meu cand am fost invatata cu putin?

I ♥ Cluj

Imi aduc aminte de jocurile din copilarie cand trebuia sa alegem un nume preferat, o marca de masina,o culoare, o tralala... un oras. Mai exact orasul in care am vrea sa locuim.
Pot sa spun acum ca la orice joc asemanator, eu as alege Cluj. Pur si simplu m-am indragostit de orasul asta. E locul in care ma simt ca si acasa, chiar daca e casa mea doar de putin timp. E mare, dar nu prea mare si mereu neasteptat.
Cred ca nu m-as muta in alt oras nici daca mi s-ar oferi locuinta acolo. Iar daca partea avara din mine ar decide sa accept, as fi foarte neferita in scurt timp.
Clujul e orasul meu de suflet.