Uneori prind aripi. Aripi de foc care produc scantei utopice. Prind aripi care ma inalta pe culmi nebanuite ale imaginatiei.
Si ma inalt, pentru ca nu mi-e frica sa visez in timp ce sunt treaza.
Un coltisor al gurii mi se ridica usor, creind raspunsul meu pentru soarta. E un zambet fericit, puternic si sigur pe el.
Chiar daca uneori am zburat prea aproape de soare si aripile mele de foc s-au transformat in cenusa, m-am ridicat. M-am nascut din cenusa si o sa continui sa fac asta ori de cate ori va fi nevoie. Pentru ca prefer sa zbor prea sus si sa ard, decat sa nu zbor deloc.
Am suferit si o sa mai sufar. Am trecut peste, pastrand in inima un coltisor doar cu amintirile bune, cele mai bune.
Intr-o zi am sa ma indragostesc din nou. Caci nu mi-e frica ca mi se va intampla. Iar persoana de care o sa ma indragostesc o ma adore. Si o sa incep alta poveste, care o sa fie rupta din basme, si care o sa se termine... sau nu. Iar daca se va termina, eu voi merge mai departe.
Voi continua sa privesc in zborul meu de foc, apa limpede din rauri, lacrimioarele pe care le culeg copiii mici din padure si randuniciile care incearca sa ma ajunga din urma.
Sunt libera sa fac ce alegere vreau, sa imi traiesc viata cum vrea, sa iubesc!
Sunt libera sa zbor....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu