Despre Amelie Nothomb

Unii oameni citesc romane poliţiste, alţii de groază, iar alţii dramă sau dragoste. Majoritatea citesc romanele pe genuri. Eu le citesc dupa autor. Dacă găsesc o carte cu titlu interesant, o deschid si citesc prima pagină. De acolo mi-e de ajung să îmi dau seama daca aş putea sa citesc cartea sau doar sa o răsfoiesc, uitând după de tot de ea, sau dacă o să ajung să citesc tot ce e publicat de autorul respectiv. "Există nenumăraţi oameni care duc sofisticarea până acolo încât citesc fără să citească. Străbat cărţile ca nişte oameni-broască fără să înghită strop de apă." Amelie nothomb. Iar dacă mi-a plăcut cartea,ajung într-un final să citesc toate carţile scrise de autorul respectiv.

Amelie Nothomb conform wikipediei:
"Este o scriitoare belgiană de limbă franceză. Este fiica unui ambasador belgian și nepoata omului politic Charles-Ferdinand Nothomb, descendentă unei ilustre familii bruxelleze care a adus provincia Luxemburg regatului Belgiei. Copilăria și adolescența ei sînt de fapt o lungă călătorie prin lume, cu opriri mereu provizorii: își petrece primii trei ani de viață în Japonia, urmează China (Beijing), S.U.A. (New York), Bangladesh, Birmania și Laos. În 1984, își începe la Universite Libre de Bruxelles studiile de filologie. Din 1992, în fiecare toamnă, publică un roman, imediat trecut în fruntea listei de bestselleruri."
În ceea ce mă priveşte pe mine, este o scriitoare cu cea mai frumoas imaginaţie posibilă. Genul de imaginaţie care îţi da un sentiment frumos şi de bună stare în acelaşi timp în care te ţine cu picioarele pe pământ datorită sarcasmului cu care sunt înzestrate personajele, sau ironia întâmplărilor. Aşa cum spunea şi Boston Review pe coperta unei cărţi, stilul ei e precis şi împlinit. Chiar dacă în unele romane naratorul se ocupă cu lucruri distructive, manipulare, sau e de o răutate pură, cărţile sunt în aşa fel scrise încât cititorul mereu sa ţină cu personajul principal orice ar face, acesta părând doar o victimă, inspirând milă şi hrănindu-şi puterile cu speranţa cititorului că totul se va termina cu bine. Indiferent de sfărşit cititorul va fi multumit. Romanele Lui Amelie Nothomb nu respectă decât etica personajelor create, fie ele mai ciudăţele sau nu. Astfel se ajunge la o luma în care  autor/ lector/ personaj narator sunt unul şi acelaşi.

Experienta mea cu Go Free (Eseu de practica)

Undeva pe la inceputul lui martie am vazut pe grup un anunt care suna cam asa: “Revista Go Free cauta 4 redactori online”.  Cum intodeauna m-a fascinat cuvantul redactor, am zis sa profit de idee.  Tot ce trebuia sa fac e sa trimit un text care sa demonstreze felul meu de a scrie. Am hotarat sa selectez ceva ce am postat pe blogul meu. Zis si facut doar ca nu m-am putut hotari si pana la urma am trimis trei texte. Doua zile mai tarziu, am fost chemata la interviu impreuna cu celelalte fete alese si de acolo a inceput distractia.

Andra Camelia Cordos a fost coordonatoarea noastra si Erika Kramarik, mana dreapta a Andrei, subcoordonatoarea. Andra este editor sef al revistei si unul din fondatorii asociatiei Go Free. In timp ce Andra ne-a inspirat cu ambitia ei pe care ne-a transmis-o sa o punem in articole, Erika ne-a ghidat: “aici va logati”, “textele sunt date la verificat inainte, asa ca nu va speriati daca nu apar right away”, “Share, share, share la tot ce e pe site!” si multe alte vorbe de duh care ne-au ajutat sa ne facem locul in aceasta comunitate.  Pe langa Andra si Erika am cunoscut oameni incredibili, oameni cu vise, sperante, ambitii marete, oameni frumosi.  Aveam sedinte cu toata grupa in fiecare marti seara.  Deoarece nu aveam un sediu, acestea se tineau prin cafenele sau ceainarii. Alegeam totusi spatiile care erau mai linistite si de preferabil sa nu fie mult fum. Prima sedinta pe care am prins-o eu, a fost in localul “Doamna T”. Andra a vorbit de noi, ne-a prezentat la toti, am discutat despre campania pe care o sustinea Go Free, “Voteaza responsabil”, am primit stickere s-a discutat despre un exchange in Turcia. Din pacate la acesta am zis pass deoarece pe partea financiara nu o duceam asa bine.

Primul eveniment la care am participat in cadrul acestei organizatii, a fost Go Free 24. Este un eveniment nonformal in cadrul caruia studenti, profesori, jurnalisti, bloggeri, voluntari au fost invitati sa participe la scrierea unei reviste în 24 h. Toate materiale scrise de cei prezenti urmau sa fie publicate in noul numar al Revistei Go Free.  Wow, ce incancatata eram ca pentru prima data o sa fie publicat ceva scris de mine! In cadrul revistei am scris despre visarea lucida.  Din pacate din motive financiare revista nu a fost printata inca dar aici este linkul la care se poate accesa continutul revistei exact cum urmeaza sa fie tiparita: http://issuu.com/gofreestudent/docs/gofree-nr7  Materialul meu e de la pag 39la 42. Ce a fost si mai interesant la Go free 24 e ca am dat primul meu interviu. Nu a fost deloc cu intentie sa apar din fata camerelor. Mai ales pe cealalta parte.  Dar macar am reusit sa urmaresc indeaproape realizarea unui reportaj.

Alt eveniment la care am participat in cadrul revistei  a fost Gala Go Free care a avut ca tinta recunoasterea tinerelor talente din mediul academic clujean si promovarea lor in societate ca adevarate modele de urmat. Primul lucru pe care l-am facut a fost documentarea. Ne uitam pe diferite site-uri dupa studenti, profesori( si nu numai) premiati sau care au realizat ceva extraordinar. Apoi incercam sa luam contact cu ei sau cu persoanele care erau nominalizate pe site. Chiar am fost incantata de acest research work.  Dar Gala a fost minunata, emotiile de pe fetele celor nominalizati au fost de nepretuit.

Am atasat mai jos o poza de dupa premiere cu redactia

Din pacate acesta a fost ultimul eveniment la care am luat parte alaturi de Go Free.  In vremea aceea voiam sa le fac pe toate. Ziua mergeam la facultate, noapte la lucru, in timpul liber voluntariat la Go Free.  Cumva acest lucru a inceput sa devina din ce in ce mai greu si nu am mai reusit sa ma tin cum trebuie nici de Go Free si din pacate nici de scoala. Cred ca pana la urma nu le pot face pe toate. In ciuda acestui fapt consider ca am avut o experienta minunata pe care nu a regreta sa se repete, poate in alte circumstante daca e posibil. Am si invatat mult, despre responsabilitate, libertate, frumusetea din oameni si asta numai datorita Go Free.  

  Imi place sa lucrez in online. Defapt cam din acest motiv am ales facultatea de jurnalism, pentru ca imi place sa scriu. Eu nu sunt facuta sa apar la televizor , eu sunt facuta sa scriu. Deasemenea nici la radio nu mi-ar placea. Pe cate de usor ma exprim in scris pe atat sunt de tacuta ca persoana. Nu sunt introvertita, doar ca imi place sa privesc si sa transform totul in cuvinte in capul meu. Si asa parca am si o voce mai frumoasa. Cel mai probabil in viitor tot pe scris ma voi axa in jurnalism. Poate chiar ajung Editor si eu intr-o zi.

Pana atunci multumesc pentru sprijin!

Something old, something new...

A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris, si oh aveam ce, dar o parte era lene, o parte era si e... pentru ca nu am feedback, ceea ce e foarte rau. Chiar daca in mare, scriu pentru ca imi place sa scriu si pentru ca imi exersez abilitatile de a comunica, e trist fara feedback, fara sa stiu daca intereseaza pe cineva, daca amuza pe cineva, daca ajuta pe cineva, daca CITESTE cineva ce scriu aici.
Anyways, De cand lucrez la Janis, tot schimb joburile. Chiar daca nici acolo nu era incredibil de bine, parca nicaieri nu e ca si acolo. Pe unde am mai lucrat, toti erau intepati si va dati seama ca nu era la fel din moment ce in janis ma simteam ca si acasa, cu toti colegii care cu timpul mi-au devenit prieteni. In Gambrinus, ma simt totusi cat de cat aproape de cum ma simteam in Janis, dar sunt singura fata din echipa, si oricat as incerca sunt privita altcumva (mai rau sau mai indulgent) ceea ce nu imi convine, pentru ca stiu ca oarecum nici lor nu le convine.
Dar ce e cel mai misto, e Go Free. De mai bine de 1 luna scriu pe www.gofree.ro, o revista online dedicata studentilor, si organizatie nonguvernamentala. Ce e drept nu scriu foarte des, dar si cand prind un articol... Imi place sa fie interesant ceea ce scriu, sa conteze. Am scris un articol si in revista publicata Go Free nr7 si am scris unul si pentru viitorul numar. Acum lucram la proiectul Go Free Awards. Gala doreste sa premieze studenti care au excelat in diverse domenii de studiu si care s-au remarcat prin participarea la concursuri nationale si internationale, castigarea unor burse, etc.
Oricum daca vreti sa vedeti ce am scris pe site mai jos aveti linkurile:
 Destino
3 Animatii uimitoare
British documentary
Eurodissey
Sommer Universitat
In rest, se apropie ziua mea si iar nu o sa primesc ce imi doresc: un caine :(

Cum sa iti cedeze picioarele ca si in "How I met your mother"

Nu stiu cati dintre voi stiti episodul din How I Met Your Mother in care Barney sustinea ca el poate sa alerge la New York Maraton fara antrenament. Ce-i drept a reusit, mi se pare ca l-a si castigat, ideea e ca dupa, se indrepta acasa cu metroul si cand sa se dea jos la statia lui... ce sa vezi?! Nu isi putea misca picioarele. Si asa a facut Barney ture de metrou.

Eu inca nu am ajuns acolo dar sper sa nu fie cazul, desi...
Se zice ca mersul pe jos face piciorul frumos, dar si capul in nori provoaca varice la picioare. Cum? Uite asa:
Te trezesti dimineata cu noaptea in cap, si te incalti cu frumoasele tale botine cu platforme, gandindu-te ca e soare afara, o zi superba pentru a arata superb. Dai fuguta la autobuz, apoi fuguta din statie pana la facultate ca esti in pericol de a intarzia un minutel, doua, ca de obicei, apoi top top, pe scari in jos cu botinele, pana ajungi la usa de la atelier unde vezi ca nu e aprinsa lumina in sala, in schimb insa, ti se aprinde tie un beculet care iti aduce aminte ca proful a zis ca nu are rost sa faceti atelierul 2-3 saptamani pana nu invatati ceva la curs si seminar. Perfect. Te-ai grabit degeaba. Acum misca-ti botinele pana la Janis Cafe, casa ta din centru, macar astepti acolo la caldurica pana mergi la intalnirea Go free. Dupa, fuga fuga pana in L'Atelier, invarte-te putin prin toate salile pentru ca nu ai idee cum arata persoana cu care te intalnesti. Asa dupa o ora de batut picioarele pe loc din cauza scaunelor incomode, dar interesante, din carton, fugi repede si papa ceva sa nu lesini si apoi iar in Janis cafe sa astepti pana incepe cursul de la ora 16. Pe la 15.30 fugi repede sa developezi niste poze pentru o prietena (drum dus-intors de 2 ori). Si apoi fuuuuuuuuuugi! Ca iar intarzii la facultate. Cand in sfarsit ajungi, si crezi ca s-a termiant totul si de acum vei sta linistita 4 ore pe scaunel, odihnindu-ti botinele, te suna prietena ta ca ai luat din greseala stickul pe care ti l-a dat pentru poze cu tine si ca e nevoie de el urgent. Nu ai ce sa faci si desi frustrata pe aiureala ta, fugi repede de la curs sa lasi stickul si apoi inapoi ca asa ai promis profesorului.
Si toate astea intr-o zi de marti. Oare ma mai pot ridica de pe scaun?

Cum am descoperit-o pe Amelie si cartea de un an

Cred ca era o zi de vara. Ce e cert e ca eram in Ploiesti si in putin timp trebuia sa ma intorc acasa, acest lucru insemnand o calatorie de 9 ore cu trenu. Daca tot eram in centru am zis sa arunc o privire la standul mare de anticariat.
Eram foarte pasionata de carti in perioada aia, defapt atunci cred ca se se sfarsea foamea mea pentru cuvintele mici si negre scrise pe pagini vechi (noi foarte rar) rasfoite de mai multa lume. Cuvintele alea care se legau unul de altul incat nu intelegeai nimic daca nu citeai pana la sfarit, de aceea nu reuseai sa renunti la carte pana nu era gata. Mi-am oprit foamea intentionat. Si acum parca imi pare rau ca am facut asta. Urma anul cu bacul si mi-am pus in cap sa nu citesc nimic inafara de cartile pentru bac, si cam asta am facut. Cu toate ca ma atrageau asa de mult titlurile sau copertile interesante ale romanelor, cum aveam chefr sa citesc luam o carte de bac sa imi potolesc foamea. Dar nu imi placea, citeam cateav randuri si renuntam. Nu era la fel. Am reusit totusi sa invat ceva pentru bac, dar in urma acestui fapt, m-am ales cumva cu anorexie fata de carti. Sper sa ma vindec repede totusi, dar asta inseamna sa prind o serie de carti foarte interesante din mai multe puncte de vedere. Carti ca si ale lui Amelie Nothomb. Daca stiti ceva carti care m-ar putea pune pe picioare nu ezitati sa imi spuneti.
Cum spuneam eram la anticariat, cand am descoperit o carte cu o coperta interesanta si titlul si mai si : Biografia foamei . Carta care avea pretul de doar 5 lei. !!! Exact asa putin, Mi-am mai gasit inca 3 carti la acelasi pret, care insa au fost prea nesemnificative ca sa le retin titlul. Aceasta carte mi-a ocupat o buna parte din drum, dar nu am terminat-o. Odata ajunsa acasa, incapatanata de felul meu, si cu hotaratea in cap, nu am mai citit cartea decat cand mai eram pe undeva pe drum, unde nu imi luam cartile de bac cu mine. Asadar, datorita timpului putin alocat, si complexitatea interpretarii cartii, mi-a luat un an sa o citesc. Dar a meritat. Caci atunci dupa ce am terminat-o, a fost perioada de dupa bac, repede repede am citit si celelalte carti ale ei, fiecare uimindu-ma din ce in ce mai mult. Amelie Nothomb ramane pe locul 1 pentru mine.

Karmin - Crash Your Party (Official)

Let's stop this bullshit!

Ce ti-e si cu examenele astea.

Dejeaba.
Sesiunea de examene sunt ca niste teze.

Daca nu mergi la cursuri si la seminarii nu ai cum sa stii. Doar daca nu esti genul de persoana care chiar retine daca invata pe de rost. Dar si asa, degeaba iei note mari in examen, degeaba ai stiut acolo daca nu intelegi nimic din ce ai memorat pe de rost.
Am inceput sa regret ca am fost asa rar pe la scoala inca de cand am aflat ca nu intru intr-un examen pentru ca nu am prezentele necesare. Dar acum regret si mai tare pentru ca eu nu sunt genul care sa invete pe de rost, NU POT! Chiar nu pot, as vreau eu sa pot. Eu trebuie sa inteleg ca sa tin minte ceva, daca nu, uit fraza si la un minut dupa ce am citit-o.
Absentele mi le-am facut din 2 motive, unul de inteles, si unul de neacceptat.
Acela pe care-l puteti intelege e ca lucram si mi se suprapuneau orarele.
Cel de neacceptat e ca nu ma duceam ca nu ma puteam trezi, ca era frig, si cel mai stupid ca nu voiam sa merg din cauza ca eram pe langa ca nu am mers nici inainte. Bull shit!
Vine semestrul viitor, care e mai scurt si sper sa ma descurc mai bine. Incerc sa imi gasesc o sluba part-time ca sa pot da pe la facultate mai des. Sper sa fie oke. Eh, o sa fie! :D

*Off topic, atata optimism in mine de da pe dinafara. Am prea multe unde pozitive. Iar cand acestea intre in contact cu cele negative se produc scantei. Cel putin asta e teoria mea pentru faptul ca ma curenteaza usa de la taxi cand o inchid, bara de la autobuz, etc... Parul nu stiu daca e electrizat caci cum e el cret si cu volum parca mereu a luat-o razna :D

La multi ani !

In 2011 am facut:

• Cel mai important lucru care s-a intamplat anul trecut e Alex. Faptul ca l-am cunoscut, l-am lasat sa ajunga cel mai bun prieten al meu sa imi intre in suflet si sa fie o parte din mine. I <3 you!
• M-am inscris la Jurnalism, in sfarsit o facultate ce imi place si de care vreau sa ma tin
• Mi-am imbunatatit substantial relatia cu ai mei
• Am fost la mare "as a free spirit"
• Am lucrat ca si barman
• Am invatat sa pretuiesc toate lucrurile mai putin banii, pentru ca bani vin si pleaca, azi ai, maine nu ai, poimaine poate ai iar si totusi nu ai murit. chiar daca ultimii mei banuti sunt putini, nu ma deranjeaza sa ii folosesc daca ii fac o placere cuiva, chiar daca imi fac mie o mica placere.
• Am invatat motto-ul Hakuna matata! care inseamna fara griji

Si o gramada de alte lucruri pe care nu mi le amintesc.

In 2012 vreau:

• Sa imi iau caine! Neaparat!
• Sa ma mut cu Alex, sa avem pitici de gradina(pe care sa ii tinem pe balcon) si mii de alte kitchuri interesante
• Sa invat sa ma dau cu placa de snowboard
• Sa trec cu bine de prima mea sesiune
• Sa ies din tara (nu de tot)
• Sa cumpar un lego
• Sa fac un puzzle de 1000 de piese

si poate: sa fac scoala de soferi si sa imi iau o tiny masinuta.

La multi ani inca odata si hakuna matata!

Somnic Usor

Somnul e chintesenta vietii mele. Somnul, bateria circuitelor mele nervoase. Somnul e energizantul meu.
Cu somn ma vindec. Orice s-ar abate asupra mea dupa un somn bun, sunt ca si noua.
Cu somn uit. Toate problemele de peste zi nu ma dezechilibreaza pentru ca stiu ca in curand voi adormi si odata ce ma voi trezi acestea vor fi disparute sau in cel mai rau caz doar diminuate.
Cu somn traiesc. Fie ca visez si asta se intampla din ce in ce mai rar, si atunci traiesc experiente nebanuite, atunci calatoresc si fac tot ce vreau sa fac intr-o viata in doar cateva minute, repede cum imi place mie. Fie ca sunt nopti lungi pline de somn puternic in care nu imi aduc aminte ce am visat dar ma trezesc cu o stare de spirit linistita si calma ca si cum as fi fost intr-o transa.
Eu nu sunt "a morning person". Nu as putea sa fiu, iubesc prea mult somnul ca sa renunt brusc la el pentru a face lucruri insipide pe care le-as putea face si mai tarziu. Eu trebuie sa ma trezesc usor, linn ca si mine. Sa las somnul sa se risipeasca singur pentru a se intoarce mai tarziu la mine frumos. De aceea nu imi place sa fiu trezita, si sunt foarte morocanoasa cu cei care imi alunga somnul. Sunt genul de persoana care arunca cu perne dupa cei care vor sa o trezeasca, pe alex il mai iert cand ma trezeste cu un pupic, dar in sufletelul meu parca ii port putina ranchiuna.
Sleep tight :)