joi, 30 iunie 2011

A little bit of history


În mod ironic…în acelaşi timp în care preşedintele Iliescu accepta raportul Holocaustului, îi acorda compensări materiale fostului rege Mihai, care fusese pus pe tron de generalul pro-nazist Iona Antonescu. Fostul rege, încă în viaţă şi trăind în Elveţia, a colaborat în mod activ cu Hitler, scriindu-i note de felicitare pentru victoriile sale militare.

După ce naziştii l-au pus pe tron, regele a emis decrete de confiscare a tuturor proprietăţilor deţinute de evrei; a scos în afara legii închirierea de locaţii în vederea deschiderii unor magazine, către evrei; a segregat şcolile româneşti, împărţindu-le în şcoli `normale` şi şcoli pentru evrei; le-a interzis avocaţilor evrei să semneze alte acte sai să pledeze în sala de tribunal, îna afara cazului când ar fi fost vorba tot de evrei. by Arhi

Mi-a zis tatal meu, ca a auzit de la batrani, ca atunci cand veneau rusii prin satele romanesti, distrugeau totul, ardeau sate intregi, otraveau fantanile, iar cand treceau nazistii, aia rai de tot, ghici ce faceau? Le dadeau bani taranilor romani, pentru mancarea pe care o procurau de la ei. by Andrei

oricum, parerea mea e ca, cu abdicare sau nu, tot cu rusii ramineam pe cap. mihai a avut de ales: ori plecat si bogat, ori mort! ia sa vedem acu, cine e eroul ala care nu abdica? by PHC

----citand din articolul "
Şi totuşi, a fost Mihai trădător?" si din comentariile lui.



Citeam pe blogul lui Arhi despre regele Mihai. Cate controverse pe tema tradarii. A fost sau nu tradator?
Din pacate am ajuns la concluzia ca a facut ce a avut de facut (fapte considerate tradare) pentru a supravietui (act considerat lasitate). Dar in fond nu asta face toata lumea? Nu incearca sa supravietuiasca? In viziunea lui a vrut cumva sa ofere si o cale usoara de scapare Romaniei din al doilea razboi mondial. Chiar daca asta a insemnat sa ne tradam aliatii, pentru a ajunge pe mana unor persoane mult mai influentabile in viitorul nostru. El a crezut ca a fost un lucru bun, de unde avea el sa stie ca rusii ne dau foc la sate cand trec prin ele si ne otravesc fantanile si ca nemtii inainte le dadeau bani taranilor sa isi cumpere mancarea lor.
As fi vrut acum sa fie in viata bunicul meu, cu el as fi putut povesti de chestiile astea, mi-ar fi spus povesti uimitoare si ar fi putut sa-mi relateze totusi ceea ce se intampla in timpul celui de al doilea razboi mondial cu toate ca avea 5 ani atunci.
E totusi marcant pentru mine sa mi se tulbure imaginiea (necunoscuta) pe care o aveam despre regele Mihai, pentru ca el seamana foarte bine la aspect cu bunicul meu. Dar e mai bine sa stii decat sa nu sti. Fostul meu prieten incerca sa imi explice cum statea treaba cu regele Mihai, dar tot ce spunea era : bla bla tradator, bla bla si inca niste bla bla , acest bla bla fiind informatii de care eu nu aveam habar pentru ca nu mai auzisem niciodata de ele, deci nu aveam cum sa fiu de acord cu tot ce zice el.
Ar trebui sa imi dedic mai mult timp citind lucruri care conteaza.

luni, 27 iunie 2011

Orice as face e gresit

Mai nou parca toate deciziile, fie ele rationale, irationale, logice, ilogice, subiective sau obiective, gandite sau nu, toate ma duc in acelasi punct. CEVA E GRESIT! Sunt constienta ca nu poti sa impaci pe toata lumea, si sa faci alegeri inseamna sa pui mai prejos un punct decat altul, dar cumva ma afecteaza extrem de tare ca exista acel punct. Ma simt inutila si incompetenta ca nu am reusit sa fac mai mult.
Sunt obosita, din nou psihic si tot mai mult fizic. Sunt si satula, nu stiu cat mai pot sa inghit atatea. Cel mai rau e ca lumea asa s-a obisnuit cu mine asa si daca ma schimb si nu mai agreez atatea o sa spuna (cum s-a si intamplat in multe cazuri)ca am figuri si fite si ca incep sa ma iau dupa ^&%%$##$!!@#, urmand sa dea numele unei persoane cu figuri si fite dar care totusi are puterea sa zica nu sau nu inghita tot.
Dar nici sa fiu figuranta nu imi place, eu sunt genul de persoana calda, simpatica si prietenoasa care ajuta pe oricine oricand e nevoie.
Cumva nicicum nu e bine. As vrea doar sa nu mai profite lumea ca sunt asa. Din pacate nu pot schimba lumea.

duminică, 5 iunie 2011

I'm awsome

Era sa mor aseara, era sa fiu calcata pe trecerea de pietoni pentru ca nu l-am vazut pe mitocanul care nu incetinea desi pentru el era rosu.
Dar ma gandeam dupaia ca ar fi fost cel mai frumos mod de a muri. Nu ma refer la faptul ca ar fi frumos sa mor calcata de o masina. Cel mai frumos mod de a muri e sa mori fericita, dar in acelasi timp implinita.
Azi m-am simtit awsome toata ziua. M-am simtit puterinica, super si atragatoare. Azi m-am simtit cel mai bine in pielea mea. Si eram foarte fericita ca ma simt asa, pentru ca in ultimul timp am fost cu moralul la pamant.
In momentul acela, eram fericita si awsome. Ce poate fi mai bine de atat?
Cand o sa mor, tot in aceasta stare as vrea sa fiu. Poate chiar de aia, pentru ca nu stiu cand o sa mor, o sa imi spun in fiecare zi ca sunt awsome, si o sa cred asta pentru ca sunt, numai ca sa fiu pregatita.
Si voi ar trebui sa stiti, si voi sunteti awsome!