Asa as fi patit si eu

hehe, via deceblog

Superman e naspa

Sau plictisitor.

La ce bun sa ai puterea de a te putea uita prin obiecte daca nu te uiti cum functioneaza masina de spalat vase?

Va spun eu e fraier, nu e curios deloc.

Si marmota medita cand manca ciocolata din staniol

Eu am niste idei preconcepute, precum "norocul si-l face omul cu mana lui", "horoscoapele sunt aiurea si degeaba, insa zodiacele se potrivesc", "diferenta dintre bine si rau e ireala", "perfectiunea nu exista" si mai multe care nu imi vin acum in minte. In mai multe cuvine...

Fiecare are dreptul sa creada in noroc. Unii castiga la loto sau la lozuri. Eu cred ca in toata viata mea am castigat doar 3 ori. In schimb pot sa spun ca am avut norocul de a avea o viata frumoasa. Si asta pentru ca am luat niste decizii, am facut niste lucruri, am avut idealuri pe care mi le-am implinit, toate cu mana mea. Mi-am facut si continui sa imi fac norocul cu mana mea. Despre ghinion insa nu pot sa afirm decat contrariul. Din moment ce inca nu mi l-am explicat, presupun ca doar exista.

De horoscoape nici nu are rost sa mai vorbesc. E imposibil ca acele lucruri sa se potriveasca la atatea persoane. Alea zilnice sunt cele mai ridicole. Stiu ca odata am petrecut o ora intr-o seara sa citesc horoscoapele din acea zi de pe toate siturile, am gasit in jur de 5 versiuni diferite, si nu ma refer sa difere exprimarea, ci intamplarile prevestite, haha. M-am amuzat copios in acea seara. Insa in zodiace ma regasesc des. Si imi plac, ma amuza. Pe blogul Terrei sunt multe despre zodii.

Diferenta dintre bine si rau e ireala. Sunt de parere ca orice rau are partea lui de bine , pentru ca sunt multe invataturi de desprins. Si orice bine poate face rau in alta parte. Deci nu poate fi vorba de bine fara rau si de rau fara bine.

Iar perfectiunea, ca la asta vroiam sa ajung. Tot timpul am fost de parere ca perfectiunea nu exista. Pana am gasit pe blogul lui Ciupy o vorba interesanta care mi-a luminat convingerea. "crează sentimentul perfecţiunii". E si normal ca sa nu existe o singura conceptie despre perfectiune, pentru ca fiecare om gandeste diferit. Dar fiecare, daca vrea desigur, poate sa isi stabileasca limitele care ating perfectiunea. Fiecare isi poate crea propria parere despre perfectiune. Ceea ce in fond e cu mult mai bine decat sa dezamgim oamenii spunandu-le ca nu exista perfectiune.

Ipocrizii

Nu stiu exact cand am pierdut-o. In fond, printre atatea certuri, e greu sa iti dai seama. Acestea nu au inceput doar de cand a intrat el in viata mea, asa cum ar crede ea daca ar analiza situatia. Nu, el era doar un pretext pentru a-mi reprosa mie mai multe.
Ne indepartam una de alta din ce in ce mai mult. Chiar daca dupa fiecare cearta ea facea pasul de impacare, eu nu, chiar daca as fi vrut, eram prea mandra, ma intorceam la ea cu un fel de retinere, oarecum suspicioasa, ferindu-ma pentru cand voi primi urmatoarea lovitura.
Acesta era apogeul ipocriziei: cand totul parea sa mearga perfect, cand ea ma indragea nespus de mult, cand eu ma purtam la fel de dragut ca ea... dar stiam ca asta nu o sa dureze mult.
Totusi ca de obicei am cazut in capcana. Am ajuns sa cred ca totul e bine si ca in sfarsit ne intelegem. Cat de daramata m-am simtit cand mi-am dat seama ca m-am inselat. Eram extrem de furioasa pe mine ca am lasat garda jos.Atunci am stiut. Nu mai puteam sa ii acord incredere, legatura noastra e rupta pentru totdeauna, oricate ipocrizii vor fi in viitor.
Nici legatura nu mai e ce a fost, nici ea. Asa cum legatura e doar ipocriziie, ea e doar o umbra. O umbra a ceea ce insemna pentru mine. O umbra care doar imi aminteste de ceea ce a fost, Zambetul ei care odata imi trimitea atata dragoste, acum e gol si ma lasa rece. Cea mai mare cruzime e aceea sa te bati in fiecare zi de amintirea celei pe care ai pierdut-o.

Surprinzatoarea Italia

Hmm

Vocile

Cand citesc trebuie sa imi placa vocea povestitorului.


Pentru mine orice lucru citit e defapt ceva povestit de o voce.


Totdeauna cand citesc se creaza in capul meu o voce care imi sopteste frumos ceea ce citesc. Vocea se formeaza dupa impleticirea primelor cuvinte. Cu cat cuvintele sunt mai frumos aranjate cu atat vocea mi se pare mai mladioasa. Aceasta depinde si de sexul celui pe care-l citesc. Daca e cunoscut. Daca nu, dupa felul in care povesteste, imaginatia mea ii atribuie unul. Cand citesc romane sau povestiri cu dialoguri, fiecare personaj are vocea si infatisarea sa. Citind o carte, eu vad un film. De asemenea caracteristicile persoanelor care reies din intamplari ajuta laformarea vocilor


Iar blogurile, pentru mine sunt niste casetute cu voci care ma incanta:

• Grapefruits are o voce simpatica care-ti intra in suflet. Cateodata foarte aprinsa si rapida, fiind ofticata pe ce fac baietii sau ce se intampla in anumite relatii, dar foarte blanda cand ne prezinta "thoughts for everyday"
  
• Alina are vocea serioasa, foarte sigura pe ceea ce spune si adeseori ironica. E revigorant sa vezi atata siguranta.
• Cristina are vocea mladioasa de care spuneam mai sus. Se simte ca citeste mult.
  
• Ciupy. Ei bine lui nu am reusit nici acum sa ii dau o tonalitate vocii, dar daca ar fi sa aiba una ar fi aceea a unui intelept batran. Nu ca ar fi asa, dar eu in fiecare post al lui gasesc ceva de meditat.


• Pe Ribo Jeleu o cunosc si in realitate deci ii stiu adevarata voce. Insa sarcasmul din posturile ei ii condimenteaza picant vocea.


• Iar vocea Terrei abia acum mi-a ajuns la urechiuse. Ma gadila in mod placut si imi deschide o curiozitate sa vreau sa o cunosc mai bine.

O voce placuta e ceea ce face renumita o carte. Sunt curioasa ce cred ceilalti despre vocea mea.

Tatuaj

Cred ca nu a fost copil caruia sa nu ii placa tatuajele castigate la guma de mestecat sau pufuletii cu surpriza. Ce bucurosi eram cu totii cand tatuajul pe care-l castigam era cel pe care il vroia. Ne umpleam bratele si piciorusele si alte parti ale corpurilor noastre minuscule cu tatuaje in asa fel incat puteam fi luati drept niste pitici malefici care tocmai au scapat de la inchisoare.
Dar apoi faceam baita si mama avea grija de fiecare data sa ne spele bine si se ducea tatuajul:(
Ce vremuri.
Acum mi-e frica si unul sa imi fac. Bine-nteles ca ma refer la unul adevarat. Chiar imi doresc unul, insa gandul ca va fi permanent ma face sa fiu pretentioasa. Tot realizez o gramada de desene si schite, dar ajung in final sa nu imi convina nimic. Cred ca momentul in care imi voi face tatuaj va fi din cauza unei spontaneitati nebanuite.

Angajatul e pretentios

Angajatul vrea in primul rand bani. Multi, nu neaparat dupa cunostintele sau capabilitatile sale. In unele cazuri se mai asteapta si la bacsis din cauza ca si-a facut bine treaba, chiar daca in fond pentru asta e platit.
Angajatul cere timp si rabdare ca sa se acomodeze cu locul de munca. Cere iertare pentru eventualele greseli pe care le face pana se obisnuieste.
Angajatul cere respect, atat de la coechipierii lui cat si de la sef. Aici intra politica" Daca tu ma respecti si eu o fac". Angajatul care nu va respecta nu va primi la randul lui respect. Iar seful? Sa il trateze ca pe un egal.
Angajatul isi doreste un sef bun, cu care sa glumeasca, sa se simta lejer si care sa-l copleseasca cu laude si atentii. Unii dintre angajati ii vor duce de nas pe astfel de sefi.
Angajatul isi doreste ca intr-o zi sa ajunga la putere. El viseaza ca inainteaza in functie pnaa cand seful, care vede cat de capabil e angajatul, ii va ceva locul.

Nume

Nu Medelina cum îmi spune colega mamei.
Nici Madalena sau Madalina cum stâlceşte şefa care măcar încearcă să îmi pronunţe numele.
Nici cum îmi spune bucătăreasa cu dragoste, Magdalena.
Nici măcar Diana cum îmi spun restul italienilor care nu se obosesc să îmi stâlcească numele pe care sunt obişnuită să fiu strigată.
Doar Mădălina. Mi-e dor să fiu strigată aşa. Mi-e dor să mi se spună Mădă. Mi-e dor de casă.

Lift

Ce rau e cand nu am ce face. Imi debuteaza mintea ca la o nebuna. Aiurea rau de tot. Ce e dubios e ca inca nu am avut stare de paranoia. De obicei cand mi se perminte sa ma gandesc infinit ajung la paranoia. Poate sunt prea fericita sa vad si realitatea ce sa mai spun de ce e mai rau...
Oricum acum cateva zile ma gandeam la lift. Cuvantul lift ca sa fiu mai exacta

LIFT s. n. 1. ascensor. 2. instalație mecanică servind pentru scoaterea la suprafață a țițeiului acumulat în sonde. 3. (la tenis, tenis de masă, volei etc.) lovitură care imprimă mingii o traiectorie ascendentă.

Aceste cuvinte a oarecum legatura intre ele, dar ma intreb eu de ce ascensorul in engleza nu se numeste lifter si n romana ridicator. Pentru ca suna total aiurea, poate de aia. Am senzatia ca limbile sunt amestecate intre ele. Cu cat invat mai multe limbi cu atat mi se par cuvintele mai dubioase. Am inceput sa ma descurc cu italiana. Mi-am depasit chiar si problema cu inventarea unor cuvinte sau folosirea lor in limba spaniola. Inainte tot spuneam ahora (spaniola) la acum, in italiana fiind adesso, cuvant care mi se pare aiurea pentru ca ma duce cu gandul al adesea. Deci cum s-au format limbile?